Lucrări începute și neterminate/abandonate

[Alina]

Cred că avem cu toții o poveste, o poezie sau un desen pe care l-am abandonat din cauza faptului că la început ni s-a părut o idee bună, iar pe parcurs ne-a venit impresia că este doar o porcărie ideea respectivă. Totuși, important este să nu abandonăm acea idee, părerea mea, fiindcă în fiecare om se ascunde un mic artist și sunt sigură că într-o bună zi îl vom găsi toți în noi înșine.
Eu am abandonat multe idei, dar poate că la un moment dat mă voi întoarce la ele și voi scoate tot ce e mai bun din mine. Ideile despre care aș dori să vorbesc astăzi sunt "Castelul de nisip" și "Lacrima sunetului de pian".
În Castelul de nisip am ales acest titlu tocmai pentru că îmi doream să particip la un concurs cu tematica mării. Voiam să scriu despre un nepot, student în alt oraș, care se întoarce în vacanță acasă la bunica lui și descoperă că este bolnavă, iar în acea vacanță ea va muri sub ochii săi, dar concursul s-a terminat înainte să termin eu ideea, așa că am șters tot ce am scris și nu m-am reîntors la ea niciodată, însă mi-a rămas puțin la suflet și vreau să o rescriu când voi fi un scriitor mult mai bun.
Iar în Lacrima sunetului de pian țin minte că am vrut să scriu despre un băiat și o fată, amândoi cu visuri spulberate, care doresc să facă tot posibilul ca persoană iubită să-și realizeze visul cel măreț. Dar fata face cancer osos și își pierde speranța de viață, iar într-un final m-am gândit ca ea să moară și el să se sinucidă într-un accident de mașină. Aceasta este doar una dintre ideile pe care le-am avut cu titlul acesta. Una dintre ele a mai fost ca el să înnebunească și să renege faptul că iubita lui a decedat, dar n-am mai lucrat de foarte mulți ani la idee și nu știu dacă o voi mai pune vreodată în practică.
Voi la ce idei ați renunțat și de ce?

[Alina]

Și în mine se trezise o mică prozatoare la un moment dat. Însă, pentru că răspund acum la acest topic, cred că se subînțelege că m-am oprit din asta. În schimb, am descoperit că îmi place poezia. Iar atunci când simt, cuvintele curg fără să gândesc, nu știu de unde vin, este ceva inexplicabil. Din păcate, scrisul este un talent care necesită anumite stări -să recunoaștem- nefericite, you name it. Oare a scris cineva vreodată o capodoperă când era pe culmile fericirii?

[zerox]

Și în mine se trezise o mică prozatoare la un moment dat. Însă, pentru că răspund acum la acest topic, cred că se subînțelege că m-am oprit din asta. În schimb, am descoperit că îmi place poezia. Iar atunci când simt, cuvintele curg fără să gândesc, nu știu de unde vin, este ceva inexplicabil. Din păcate, scrisul este un talent care necesită anumite stări -să recunoaștem- nefericite, you name it. Oare a scris cineva vreodată o capodoperă când era pe culmile fericirii?

Există capodopere realizate când te afli în culmea fericirii, cum există si capodopere realizate în pragul depresiei, disperării.
Dacă vrei și ai talentul de a te exprima cum trebuie în cuvinte, poți să fii un scriitor de excepție, indiferent de stare.